Preview Gallery
Cateva exemple din creatia mea de peste 700 de picturi.
Cine este Meda?
Pe lângă faptul că este o esență tare într-un corp uman, Meda moștenește sensibilitatea și partea artistică a primei balerine a României, în calitate de nepoată.
La ceea ce este ea astăzi contribuie și rădăcina lungii familii traditionale de farmaciști, încă din perioada celor două războaie mondiale, arhitecți și artiști, cu o mare importanță în dezvoltarea orașului București începând cu anul 1880.
Este absolventă a Facultății de Drept din București și a Facultății de Litere, secția Franceză, din Grenoble, Franța. În prezent ne încântă privirea cu operele sale de artă, venind după o carieră importantă în sistemul bancar și în domeniul resurselor umane. La 40 de ani, după o desparțire grea de Franța, cade în depresie și se retrage din viața profesională și socială.
De 9 ani încoace, Meda și-a găsit liniștea și pacea, înconjurată fiind de un soț iubitor și de o pisică adorabilă, iar pasiunea ei este zugrăvită în cele 700 de pânze, pictate într-un foarte mic atelier. Pe toate le veți descoperi aici.
Artista spune:
“Pictura a fost și este o terapie pentru mine. Preiau cumva toată energia negativă care vine spre mine și o transform în culori și forme frumoase. Într-o energie bună. Am văzut oamenii fericiți privind tablourile mele, deci am reușit!
Nu știu dacă sunt exact o pictoriță, mai degrabă mă consider o transformatoare.”

Iluzia devine realitate,
Transformand ziua in noapte,
Iar dualismul ocrotit de catre mar
Se frange in bucati de adevar.
Un puzzle transcendent al nefiintei
Face abuz de noua existenta.
Nu-i alb ce-i negru si tot astfel
Se nasc culorile fiintei.
As vrea sa ma intorc cat mai profund
In dulcea si suava ignoranta
Sa nici nu stiu ca am sau am avut
Curajul strict sa Te privesc in fata.
Iar dupa ce privirea s-a topit in soare
Deschis-am ochii pentru prima oara,
Nu-i verdele mai dulce ca orbirea
Si zborul mult mai negru ca de cioara.
Si am descoperit a mia oara
Un val peste privirea-mi daltonista
Culoarea mea nu-i una dinafara
Nu mai sunt vesela dar nu mai sunt nici trista.
Nu-s rece, nu sunt calda, nici calduta,
Chiar daca focul il innec in apa,
Intre pamant si cer stau ca o piatra
Sau ca un arbore de unde o girafa se adapa.
Dupa ce totul zboara dus de vant
Si ridicat la rangul de furtuna
Raman cu gustul dulce de cuvant
Si cu un zambet plin de voie buna.










































































































